Anda Adam s-a transformat total de-a lungul anilor. Cum arăta artista la începutul carierei

04 03. 2024, 10:59

Anda Adam este una dintre cele mai apreciate cântăreţe din România. A făcut primii paşi în industrie în urmă cu mai bine de două decenii şi s-a făcut remarcată prin timbrul vocal, dar şi cu aspectul fizic de invidiat. Ascensiunea cântăreţei a fost rapidă, însă puţini sunt cei care îşi mai amintesc cum arăta vedeta la începutul carierei.

Anda Adam are în prezent 43 de ani, este mămică, iar alături de partenerul său şi-a construit familia la care a visat mereu.

Artista a debutat în lumea muzicală în 1999. Melodia Nu mă uita, în colaborare cu trupa R.A.C.L.A a propulsat-o în lumina reflectoarelor şi a câştigat imediat atenţia publicului.

Cum arăta Anda Adam la începutul carierei

Pe când era la început de drum, în anii ’90, Anda Adam era brunetă, cu părul lung și creț. Pe lângă vocea remarcabilă, cântăreaţa îi impresiona pe fani şi cu apariţiile sale îndrăzneţe care nu puteau fi trecute cu vederea.

Anda Adam şi-a petrecut o mare parte din copilărie în SUA, alături de părinții ei, și ar fi avut șansa să studieze la Harvard, însă a renunţat la tot pentru a rămâne în România şi a continua cu pasiunea pentru muzică.

„Mama locuiește în SUA. Mama a plecat acolo pentru că am fost un elev exemplar și mi-a spus că pleacă pentru că vrea un viitor mai bun pentru mine. A discutat la Harvard pentru mine, dar eu am întrerupt aceste discutți pentru că m-am lansat în muzică.

Eu m-am întors pentru cariera mea. Acolo îmi place tot, în afară de burgeri. E foarte important! Am avut situații în care am căutat oameni cărora să le dau un job. Ori nu i-am găsit, ori erau foarte neserioși. În America nu e așa, acolo e concurență mare, nu îți permiți să îți pierzi jobul. Trebuie să fii serios, prompt, să îți faci treaba’, a spus artista, cu ani în urmă.

 

 

Sursă foto: social media